Dragi colegi,
Cu prilejul celebrării a 70 de ani de existență și de activitate academică neîntreruptă ȋn ingineria construcțiilor a Facultății de Construcții din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, avem onoarea de a vă invita să participați la manifestările organizate cu acest prilej în perioada 8-11 Noiembrie 2023.
Sesiunea aniversară C70 va reuni personalitățile din domeniu, care au contribuit la dezvoltarea științei construcțiilor şi la ridicarea prestigiului academic al Facultății de Construcții.
Conferința internațională C70 ”Tradiție și inovare – 70 de ani de construcții în Transilvania” organizată cu acest prilej va oferi posibilitatea schimburilor de idei și cunoștințe, precum şi împărtășirea experienței în domeniul vast al construcțiilor prin prezentările şi dezbaterile ce vor avea loc în cadrul evenimentului. O vedere de ansamblu a cercetării, proiectării şi a mediului economic în domeniul construcțiilor, precum și tendințele de dezvoltare a acestora, se va obține prin alăturarea profesioniștilor din mediul academic şi a celor angrenați în activitatea practică.
Modul de înregistrare, redactare a rezumatului extins precum şi datele importante ale conferinței sunt disponibile pe site-ul conferinței: https://c70.utcluj.ro . Data limită pentru trimiterea rezumatelor extinse este 30 Septembrie 2023. Rezumatele extinse acceptate pentru prezentare vor fi publicate în volumul conferinței care va apărea în cadrul editurii UTPRESS.
În speranța că veți fi alături de noi cu prilejul acestei aniversări și că veți răspunde afirmativ invitației adresate, vă așteptăm cu drag în Cluj-Napoca în perioada 08-11 Noiembrie 2023.
Decanul Facultății de Construcții,
Prof.dr.ing. Daniela MANEA
Comentarii recente